In sfarsit. Am terminat cele 12 clase destul de bine. Am luat bacul cu o nota onorabila. Am intrat la facultatea care mi-am dorit-o. Chiar la buget. Cu toate ca am mai avut ceva emotii. Totul pare sa curga in sensul bun. Si totusi…

Tot timpul trebuie sa exista un “si totusi”???

Revenind: Si totusi nu e chiar asa de faina viata mea.Simt ca ceva lipseste. Ceva nu e la locul lui. Plus ca inca sunt in cautarea acelui lucru. La care sa fiu cel mai bun. Sau macar “mai bun”… Si nu-l gasesc. V-am mai zis eu o data de chestia asta. Si de atunci ma gandesc mai tot timpul la acest lucru…M-am cam “plictisit”. Incep sa ma impac cu gandul ca sunt un “average”.

Astept cu nerabdare sa ajung in Iasi. Sa o iau de la capat.Sa ma schimb. Sau sa ma redescopar. Alta colegi, alta lume, alta poveste… alta carte. Poate o sa am parte de un cer mai senin.

ps: stiu; sunt penibil si jalnic.

Ca sa nu faceti cine stie ce fel de scenarii, va anunt ca nu am murit inca, si ca nu mi-am propus inca sa ma las de blog. Sau el nu se lasa de mine. Inca nu stiu. Cert e ca mai toata “bransa” trece printr-o perioada de seceta. Nu prea inteleg de ce, ca subiecte sunt, timp este.

Eu am avut scuza…si de aceasta data: 3 litere <-> BAC, caracterizate prin 2 cuvinte <-> o porcarie. Nu vreau sa mai deschid subiectul, ca stiti si voi cam cum sta treaba in Romania. Important e ca am trecut. Nota nu e cine stie ce, insa e onorabila.

De acum trebuie sa imi fac griji pentru admiterea la facultatea. Iar cand zic admitere ma refer doar la concursul de dosare de la UAIC. Sper sa trec si de ala cu bine si sa-mi ating “telul”: intrarea la buget.

Revenind la blog, sper ca incepand de azi, sa acord o mai mare atentie acestuia, si sa incerc sa scriu mai des. Iar la ce activitate am avut pana acum, nici nu pare prea greu. Nu renund la blog. Nu renunt pentru ca e hobby-ul meu. E ceea ce imi place sa fac. Si fac din pasiune. Nu imi place sa vorbesc de cifre si de monetizare. Pentru ca dintr-un hobby nu ar trebui sa iasa bani. Daca ies bani, inseamna ca e “biznis”. Si aia e alta mancare de peste.

Sper sa ne recitim curand!

LE: In seara asta sunt in Terra Peutique la meetul organizat de DrCriss. Ne vedem probabil pe acolo. Pentru cei care vor sa vina, suntem de pe la 8 (20:00) si putem sa ciocnim o halba. Doua. Trei.

4. Patru ani. Stiu ca pare cliseu, si chiar este cliseu. Insa, pentru mine, acesti 4 ani au fost cei mai frumosi ani din viata mea. Si probabil asa va si ramane. Ma despart cu greu de colegi de fostii colegi. De fapt, pentru mine vor ramane tot timpul colegii mei. Si ma impac si mai greu cu gandul ca, doar cu o parte din ei o sa ma mai reintalnesc mai des. Cu multi altii insa, o sa ma vad foarte rar. Si doare. E imposibil sa nu te intristeze catusi de putin despartirea.

S-a incheiat un capitol foarte, foarte frumos din viata mea: Liceul. De acum, incepe cel mai dificil. “Viata”. Si nu in sensul cel mai bun. Ci in sensul cel mai realist. De acum, nu prea o sa te mai ierte nimeni pentru greselile tale. De acum degeaba o sa plangi… Viata nu se lasa impresioanata de astfel de gesturi. Aici nu poti ramane corigent. Ori treci, ori pici. Nu poti repeta un an. “E pur si simplu o realitate dura” cum ar zice Chirila…

Insa, intrece cele doua momente, mai exista un mic “intermezzo”. BAC-ul si apoi alegerea facultatii. Mic, dar totusi foarte important.

62 de ani de glorie,

62 de ani de bucurii

62 de ani de emotii

62 de ani de iubire

62 de ani de istorie

62 de ani de… DINAMO

La multi ani!

Murim…Murim de foame! Principala cauza? Femei! Nu, nu: FMI.

Ne-a obligat sa taiem salariile, sa crestem taxele si impozitele. Tara e disperata!

Din start spun, ca aceste metode nu vor ajuta deloc economia, dar…

Ba` nene, din moment ce ne-am facut-o cu mana noastra, de ce ne cacam pe noi acum? E simplu: Am cheltuit mai mult decat am produs, si acum suferim.

Bugetarii au vrut salarii mai mari, si mai mari, si mai mari? Au primit salarii mai mari. Mai mult decat meritau poate. Atunci s-au bucurat. Acum, aceste masuri vin in compensare. Bine…ca nu trebuie sa-i invinovatim numai pe salariatii din sectorul de stat. Nu numai pe ei. Principalii vinovati sunt idiotii care ne conduc. Care idioti, au fost alesi de alti idioti. Cam de juma` de tara.

Poate o parte din cei care au cerut salarii mai mari meritau. Insa nu toti. Prea multi salariati, nu prea isi au rostul. Uitati-va un pic prin primarii, si o sa intelegeti. Aici s-au pierdut cantitati uriase de bani. Si pe aici, tot vina noastra e. Ca tot noi i-am ales si pe cei ce conduc primariile.

Acum strangem din dinti si induram, ca doar suntem romani, ce mama dracu`?

Suntem suma tuturor deciziilor pe care le luam. De ce exista totusi aceasta isterie?

NU sunt, NU am fost si nici NU o sa fiu “fan Base”. Insa aceasta situatie nu e numai din pricina lui. NOI, ca popor, NOI suntem cei vinovati.

Aceasta e intrebarea! Dar e o intrebare foarte ciudata. De ce?

Deoarece notiunea de bine e foarte relativa si foarte idealizata. Asa ca, cel  putin din perspectiva mea, nu prea isi are rostul in vocabularul cotidian al nostru. Cu toate acestea, paradoxal, acesta expresie interogativa, o folosim cu totii destul de des.De cele mai multe ori, vine dupa binecunoscutul “Ce mai faci?”, “was’ up”-ul nostru.

Si cum putem raspunde la aceasta intrebare? Cand esti bine cu adevarat?
Eu, pana acum nu am gasit raspunsul, cu toate ca ofer de multe ori acel “Da” formal.

De sezon. Final de sezon in fotbal. Cu toate ca mai sunt inca 5 etape, si matematic, nimic nu e sigur, practic, cam totul e decis. De la campioana pana la echipele retrogradate. Cu unele exceptii.